Back

ⓘ Comuna Barcea, Galați



Comuna Barcea, Galați
                                     

ⓘ Comuna Barcea, Galați

Barcea este o comună în județul Galați, Moldova, România, formată din satele Barcea și Podoleni. Se află în Câmpia Tecuciului.

                                     

1. Așezare

Comuna se află în vestul județului, în Câmpia Tecuci, pe malurile râului Bârlad. Este străbătută de șoseaua națională DN25, care leagă Galațiul de Tecuci. La Barcea, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ252, care duce spre vest și nord la Movileni, Cosmești unde se intersectează cu DN24, Nicorești, Buciumeni, apoi în județul Vrancea de Ploscuțeni, Homocea, mai departe în județul Bacău de Huruiești, Găiceana, Pâncești, Parincea, Ungureni și Buhoci unde se termină în DN2F. Prin comună trece și calea ferată Galați-Tecuci, pe care este deservită de stația Barcea.

                                     

2. Istorie

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Bârlad a județului Tecuci și era formată din satele Barcea Nouă, Barcea Veche, Dorăști, Drăgănești și Podoleni, având în total 1818 locuitori ce trăiau în 502 case. În comună funcționau o moară de apă cu turbină, două școli și trei biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Ivești a aceluiași județ, având aceeași alcătuire și 3500 de locuitori. În 1931, satul Drăgănești s-a separat, formând o comună de sine stătătoare.

În 1950, comuna a fost transferată raionului Tecuci din regiunea Putna, apoi din 1952 din regiunea Bârlad și după 1956 din regiunea Galați. În 1968, a fost transferată județului Galați, tot atunci satele Barcea Nouă, Barcea Veche și Dorăști fiind comasate pentru a forma satul Barcea.

                                     

3. Monumente istorice

Un singur obiectiv din comuna Barcea este inclus în lista monumentelor istorice din județul Galați ca monument de interes local: situl arheologic "Grădina de zarzavat” alcătuit dintr-o așezare și o necropolă din secolul al IV-lea e.n. epoca migrațiilor, atribuite Culturii Cerneahov.

                                     

4. Demografie

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Barcea se ridică la 4.957 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 6.036 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români 76.86%, cu o minoritate de romi 16.44%. Pentru 6.68% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși 90.46%, cu o minoritate de penticostali 1.67%. Pentru 6.68% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

                                     

5. Politică și administrație

Comuna Barcea este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Constantin Zamfir ​, de la Partidul Național Liberal, este în funcție din 2012. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Free and no ads
no need to download or install

Pino - logical board game which is based on tactics and strategy. In general this is a remix of chess, checkers and corners. The game develops imagination, concentration, teaches how to solve tasks, plan their own actions and of course to think logically. It does not matter how much pieces you have, the main thing is how they are placement!

online intellectual game →