Back

ⓘ Comuna Crevedia, Dâmbovița



Comuna Crevedia, Dâmbovița
                                     

ⓘ Comuna Crevedia, Dâmbovița

Crevedia este o comună în județul Dâmbovița, Muntenia, România, formată din satele Cocani, Crevedia, Dârza, Mânăstirea și Samurcași. Comuna se află la limita cu județul Ilfov, și este traversată de șoseaua națională DN1A care leagă București de Ploiești prin Buftea și este deservită pe calea ferată de halta Dârza, de pe linia București–Ploiești.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Crevedia făcea parte din plasa Snagov a județului Ilfov și era formată din satele Crevedia de Sus, Crevedia de Jos, Cocani și Dârza, cu 1272 de locuitori ce trăiau în 324 de case. În comună funcționau trei biserici, la Crevedia de Jos, Cocani și Dârza, și o școală mixtă cu 34 de elevi dintre care 8 fete.

În 1925, comuna Crevedia era arondată plășii Buftea-Bucoveni a aceluiași județ și avea în compunere satele Crevedia de Jos, Crevedia de Sus și Dârza, cu o populație totală de 1544 de locuitori.

În 1950, ea a fost transferată raionului Răcari din regiunea București. În același timp a fost desființată comuna Crețulești și satele Crețulești-Mânăstirea și Crețulești-Sarmurcași au fost incluse în comuna Crevedia, fiind redenumite Mânăstirea și Samurcași. În același timp localitatea Crețulești-Fălcoianu a fost desființată și inclusă în localitatea Crevedia. În 1968, a revenit la județul Ilfov, reînființat și a căpătat actuala componență. Această situație s-a păstrat până în 1981, când, după o reorganizare administrativă a zonei, a fost transferată județului Dâmbovița.

                                     

1. Demografie

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Crevedia se ridică la 7.750 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 6.749 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români 96.18%. Pentru 2.83% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși 96.09%. Pentru 2.85% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

                                     

2. Politică și administrație

Comuna Crevedia este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Florin Petre ​, de la Partidul Social Democrat, este în funcție din 2016. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Free and no ads
no need to download or install

Pino - logical board game which is based on tactics and strategy. In general this is a remix of chess, checkers and corners. The game develops imagination, concentration, teaches how to solve tasks, plan their own actions and of course to think logically. It does not matter how much pieces you have, the main thing is how they are placement!

online intellectual game →